Curand dupa ce s-a terminat cu bine necazul dentitiei, tatal va putea auzi din gura odraslei primele sale cuvinte. Pentru parinti aceasta este unul dintre cele mai evenimente din viata lor. La inceput ei nu trebuie sa se astepte la cine stie ce. Nici pomeneala nu poate fi ca bebelusul sa spuna asa dintr-o data : ʺaerofotogrametrieʺ. Inca dinainte copilul a purtat discutii de ore intregi cu sine insusi sau cu cele inconjuratoare, fara a folosi cuvinte deosebite sau o limba anume. Daca v-ati imaginat gandurile si flecarerile lui experimentate in scris ati obtine, umpland foaie dupa foaie, cel putin douazeci de carti, cam asa : ʺbah, buh, bub, bab, bul, bul, na, …ʺ.

La varsta de un an, durata flecarelilor copilului creste treptat, si parintii incep acum sa-si ascuta urechile, pana cand deodata cand se asteapta mai putin, buzele copilului rostesc primul cuvant : ʺMama ! ʺ. Mama e nebuna de fericire. Daca tatal nu este acasa, il suna numaidecat si-i povesteste cu rasuflarea taiata ca micutul a spus tare si foarte clar ʺMama ! ʺ.

Cuvintul urmator vine de cele mai multe ori tot asa de brusc. Pluteste in aer multa vreme dupa ce a fost rostit, limpede si fara echivoc : ʺTata ! ʺ.

In perioada aceasta, felul de a vorbi al mamei se afla adesea in mare primejdie. Ea spune de pilda: ʺPuisor, ada lepede manusisele la mamicaʺ, ʺDa pisolusele la o palteʺ. Rareori rezulta de aici vatamari mai de durata. Cand copilul a ajuns sa vorbeasca bine, incepe si mama sa-si corecteze cuvintele si curand revine la pronuntia normala.

De acum inainte, tatal trebuie sa duca o lupta apriga pentru a-l dezvata pe copil de vocabularul deprins cu atata greutate, cu alte cuvinte de a-l face sa-si tina gura. Cel mai rau insa este ca micutul pretinde un raspuns la toate.