Bună Adela,
O să vorbesc pe şleau. Am avut o relaţie de 5 luni cu un bărbat. Amândoi am avut grijă de bătrâni în Austria. M-am dus la el la locul de muncă (i s-a permis să merg la el o săptămână) şi acolo am făcut-o pentru prima dată. M-am chinuit să-l excit cu toate părţile corpului meu timp de trei zile şi nu reuşeam, tot dădea vina pe locul de muncă, că nu se simte în largul sau, etc.. Întrebând un alt bărbat despre această situaţie, mi-a zis aşa: ”Aoleo! Nu a făcut-o de un an, ştie că e una care arată bine la el în pat, cu danteluță roşie, şi care e foarte opend minded în pat… Și nimic?”, „Nimic”.

Venind acasă la el în pat timp de două luni, m-am tot chinuit. Avea erecţie doar într-o anumită poziție, dar şi atunci nu totdeauna. Îi făceam oral, avea erecţie câteva secunde, apoi când să o băgăm, se culca. Și tot aşa am dus-o două luni.
Nu prea îi plăcea să mă atingă în zonele intime, căuta motive. Mă întreb: oare era ceva în neregulă cu mine? Eram aşa de blândă, îl sărutăm peste tot, îl mângâiam cu mâinile, cu părul şi cu altele. A fost aşa doar cu mine?

Când i-am zis de lipsa de erecţie şi l-am întrebat dacă am eu vreo vină, mi-a zis: „Cine ştie ce penisuri mari ai avut tu?…”. „Măi omule”, i-am zis, „am avut şi una de 13 cm, dar nu făcea nani lângă mine sau în mine”.

Toate astea le-am povestit acelui bărbat cu care mai vorbesc pe ascuns despre sex. Mi-a zis că iubitul meu are o problemă cu erecția și nu realizează asta. Și că tocmai asta este mai grav. El, după ce i-am povestit ce-i făceam iubitului, s-a dus să facă un duș rece.

Adela răspunde:
Draga mea,
Femeile sunt atât de dispuse să-și asume răspunderea pentru tot, chiar și când e evident că nu sunt ele de vină. În cazul pe care mi-l povestești, este clar că el are o problemă. Nu ar trebui să ai de a face cu asemenea bărbați. Dacă mai stai mult în preajma lui, ajungi să crezi că tu ești cea care nu ești în regulă. Bărbații sunt obișnuiți să creadă că totul li se cuvine, că sunt foarte bine exact așa cum sunt, iar ceilalți trebuie să îi urmeze și să le facă pe plac. Femeile, dimpotrivă. Că ele trebuie să se plieze după natura celuilalt.

De aceea ajungem să nu mai fim noi înșine, să nu mai știm ce vrem și să ne blocăm evoluția. Acest bărbat are o problemă și nici măcar nu e dispus să-și dea seama – așa cum celălalt bărbat de care povestești a remarcat, pe bună dreptate. Ceea ce poți tu să faci în această situație este, în primul rând, să-i explici omului foarte ferm că nu e normal cum se comportă și că, spre binele lui, ar cam fi cazul să se ducă să se caute. Poate are vreo boală, vreo malformație, și cu cât se duce mai repede, cu atât are mai multe șanse să revină la normal.

Iar tu să nu mai stai după el, dacă vrei să nu te auto-distrugi. Nu e vina ta că el nu e apt să fie bărbat. Și mai dă dovadă și de un orgoliu penibil, când te umilește reproșându-ți că ai mai fost și cu alții. Măcar ei erau bărbați adevărați, nu niște impotenți fițoși.